Frig si Ceata

 E incredibil cat de jos poate ajunge moralul unei persoane.Daca nu stii,imagineaza-ti cum moralul tau e lipit pamant,si crezi ca ai ajuns la capatul cararii care duce in jos.Ei bine,de acolo,totusi mai poti cobori un nivel.Cand esti inconjurat de oameni,si totusi iti lipseste un prieten,si te simti singur.Stii cum ca cei pe care ii iubesti sa te caute doar atunci cand au nevoie de tine?Tendinta mea bizara de a ma atasa de cei care nici macar nu stiu ca exist,inca persista.Am fost obligat sa invat,ca atunci cand lucrurile merg prost,intotdeauna se poate mai rau.N-a fost deloc placut modul in care am invatat asta,dar incep sa ma obisnuiesc.Uneori,sunt nevoit sa calc pe propriul orgoliu,doar pentru a pastra langa mine persoane care in viitor,sunt sigur ca ma vor rani din nou.Nici macar nu stiu de ce fac asta,si totusi continui sa o fac.

  "Ma simt inconjurat de frig,invelit cu 7 paturi" - Cumicu"

  Sunt atat de constient de faptul ca regretele tarzii sunt pierdere de vreme,si totusi nu le pot impiedica sa nu ma inconjoare.De fiecare data cand sunt la pamant,daca cineva ma intreaba de starea mea,o face din politete,sau curiozitate.Uneori plutesc cu ochii inchisi,intr-un univers gri,detasat de lumea din jur,cu viziunea unei lumi sumbre tatuata pe interiorul pleoapelor mele.Fiecare dintre noi,are propria lume,un ultim refugiu,in care se retrage disperat in cautarea linistii si a singuratatii.Se intampla,ca scoarta sub care stau ascunse regretele si amintirile neplacute sa cedeze,iar ele sa evadeze,din inchisoarea unde noi speram sa ramana vesnic si ne invadeaza mintea.

 Welcome to my world,unde pana si soarele raspandeste frig si intuneric,unde totul e inconjurat de culori sumbre si ceata.Cuvintele sunt aproape inutile,daca sunt nevoit sa exprim complexitatea negurei prezente permanent in sufletul meu.Zambetul,masca sub care ma ascund de ochii sfredelitori ai lumii inconjuratoare,dispare in momentul in care nu ma simt privit.Poate va veni primavara,care sa topesca turturii de gheata care in inconjoara sufletul in momentele de genul.Dar pana atunci,raman singura prezenta din mijocul cetii lumii mele fade,inconjurat de intuneric si tremurand de frig,unde vantul e singurul care imi sopteste cuvinte reci.Sunt singur,mi-e frig si cu o perseverenta iesita din comun,caut iesirea inexistenta din universul meu parelel,cel rece.Regretele s-au intors,demonii astia sadici nu ezita sa apara de fiecare data cand sunt la pamant.Clipesc lung,si deschid ochii.Nimic nu e schimbat,si ma scufund mai adanc in abisul in care intunericul ma invaluie treptat.